 [28.07.2010]
«Cine cunoaşte puterea dansului trăieşte întru Dumnezeu, fiindcă ştie cum ucide dragostea.”- Rumi
Xenophon
( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa
libatii si dupa cintarea paianului, cei dintii s-au manifestat tracii si
au inceput sa danseze cu arma in mina in sunetul flautului , in acest
timp sarind sus si usor si agitind toti pumnalele. In cele din urma ,
unul din ei l-a invins pe altul, si toti au crezut ca acela fusese
ucis:el cazuse cu mare arta […] Invingatorul a luat arma celui invins si
s-a departat cintind sitalke , iar ceilalti traci il scoasera pe cel ce
cazuse ca si mort: de fapt el insa, nu suferise citusi de putin.”
Referitor
la originea tracă a jocului există teoria referitoare la dansul
războinic trac executat de către Cabiri sau Dioscuri, dedicat
semidivinităţii Pyrrha – zâna pământului roşiatic din care Zeus a făcut
pe oameni şi teoria Colabrismului – un dans solstiţial solar , cu
implicaţii rituale ludice, medicale, războinice şi catharice. În acest
dans bărbaţii purtau toiege-mastoide care semnificau razele soarelui,
toiege transformate mai târziu în mastoide de cai solari. În sec. V
î.e.n. Xenofon în lucrarea sa Anabasis, descrie „Colavrimos” ca un dans
trac, războinic.
Cercetatorii Universitatii din Brasov (
E.Poenaru; C.Samoila; S.Bobancu) au formulat o interesanta ipoteza
asupra relatiei dintre regulile Jocului Calusarului si structura
sanctuarelor de la Sarmizegetusa si indeosebi relatia cu invataturile pe
care Deceneu , dupa Iordanes , le-ar fi transmis dacilor ;” dansul
calusarilor , despre care toti autorii sustin ca mai pastreaza pina azi
elemente care provin dintr-un stravechi ritual, cum sunt : legamintul
cetei pentru perioada jocului, conditia de puritate a membrilor cetei ,
autoritatea vatafului , conditia secretului , vietuirea in comun a
membrilor cetei in aceast aperioada de timp , batul cae aminteste de
toiagul ca semn distinctiv al puterii invatatilor preoti, caracterul cu
totul aparte al coregrafiei acestui dans , derularea lui sub semnul
unei untati organice totale , caracterul salturilor care vor sa sugereze
desprinderea de pamint a interpretilor sau unele ritmuri care ating
paroxismul , reprezinta o reflectare populara a practicilor ritualice
legate de sistemul calendaristic dac” ( Magazin istoric, nr,7;1977,pag.
28)
Căluşarii vindecau şi femeile numite „Căderea rusaliilor”
care în primele trei zile ale săptămânii Rusaliilor, cădeau într-un fel
de transă, un fel de leşin în care aveau calităţi de medium şi se credea
că pot să ghicească viitorul. Aceste femei au fost semnalate mai ales
pe Valea Timocului, iar manifestarea – medical vorbind, este
asemănătoare crizelor de epilepsie, respectiv persoana cade jos, începe
să tremure, să se agite, să se lovească cu mâinile, să bolborosească „
într-un limbaj străin”, apoi să cadă într-un leşin adânc, complet
inertă. Referitor la funcţiile magice ale jocului Căluşarilor, felul în
care se face ritualul exorcizării sau vindecării, materialul este mult
prea vast pentru a putea fi expus într-un spaţiu atât de redus.
Desfăşurarea
dansului pentru vindecarea bolnavilor, urmează un adevărat ritual cu
semnificaţii simbolice de exorcizare. Iată p descriere a lui Tudor
Pamfilie: „ Când ajungeau la casa unui bolnav, acesta era scos afară,
aşezat cu faţa în sus, cu capul spre miazăzi ( sau răsărit), aşează
lângă el steagul şi o oală nouă din pământ cu apă, de care leagă o aţă
roşie şi un pui mic de găină. Dacă, după executarea tuturor melodiilor,
bolnavul începe să tremure, e semn că e luat de căluş. Atunci stabilesc o
zi în care vor veni să-l scoale din căluş. Ei repetă jocul potrivit de
trei ori; atunci este prins şi bolnavul în joc; în acest moment vătaful
ia oala de lut şi o aruncă în sus. Când cade, oala se sparge şi puiul
rămâne mort. Dacă bolnavul are noroc să se scoale, sar câteva picături
de apă pe el; atunci se va ridica şi va fugi după căluşari jucând. Dacă
nu are noroc să se scoale, nu-l atinge nici o picătură de apă, înseamnă
că e ursit să moară”. Aceasta este citarea doar uneia dintre practici,
care îmbracă şi alte forme în funcţie de regiune. Spaţiul nu-mi permite o
descriere mai amănunţită Jucătorii posedă vigoarea, rezistenţa, puterea
necesară şi măestria deosebită în execuţia mişcărilor, iar alegerea lor
de către Vătaf în Ceata Căluşului, le conferă pentru toată viaţa o
prestanţă ieşită din comun în comunitatea satului.
Indiferent că este
joc ritual, magic, exorcizant sau un strălucit reprezentant al
coreografiei folclorice româneşti, Căluşarii par într-adevăr că posedă
energii psiho-fizice oculte, care le dă puterea să se autodepăşească,
trecând aproape peste condiţia umană, ei par posedaţi, pătrunşi de o
vitalitate electrizantă, iar gradaţia ascendentă spre acel paroxism care
te uimeşte, ce pare aproape imposibil, te face să te gândeşti la cei
care în trecut au considerat jocul ca făcând parte din rechizitele
satanei. Sau, aşa cum spune Ion Lăncrănjan în cartea sa „Suferinţele
urmaşilor”: „ jocul acesta nu e numai joc, e rugă şi blestem, e un semn
pe care îl dăm Soarelui că suntem aicea, pe pământurile noastre” |
Arta Initiatica
