 Yoghinii au sărbătorit Ziua Internaţională Yoga, iar manifestări
similare cu cele de la Braşov au avut loc şi în alte oraşe mari din
ţară, precum şi în Germania, Danemarca şi Anglia. Între orele
17.00-19.00, practicanţii, care fac parte din Mişcarea de Integrare
Spirituală în Absolut (MISA) au făcut diverse exerciţii de yoga, apoi
au trecut la spirala de energizare yang. La efectuarea spiralei au fost
invitaţi să participe şi cei prezenţi în Piaţa Sfatului. „Am vrut să
arătăm tuturor că yoga nu este ceva ocult, că nu avem nimic de ascuns
şi ceea ce este bun merită să fie arătat. Tocmai acesta a şi fost
motivul pentru care am optat să facem această şedinţă în Piaţa
Sfatului“, a declarat Traian Ionescu, profesor de yoga şi organizatorul
manifestării.
Oamenii din jurau privit curioşi şi au asistat la
toată şedinţa. „Asta e gimnastică şi puteau să o facă şi acasă, dar nu
să iasă pe stradă. Cred că yoga este o relaxare a sistemului nervos şi
te ajută dacă te concentrezi aşa cum trebuie. Probabil că au ales să
vină în Piaţa Sfatului pentru a-i atrage şi pe alţii să practice yoga“,
a declarat Floarea Burmagă, în vârstă de 60 de ani. Un braşovean, mai
tânăr, s-a lăsat purtat de valurile muzicii de meditaţie şi a început
să danseze. „Îmi place să dansez şi muzica asta a lor chiar e
relaxantă“, a spus Emanuel, în vârstă de 23 de ani.
Şedinţa de
yoga s-a încheiat în jurul orei 19.00, când s-a terminat şi spirala de
relaxare yang. Aceasta a durat 23 de minute, iar la final, toţi cei
care au luat parte la ea s-au declarat nemaipomenit de relaxaţi şi
fericiţi. „Mă simt extraordinar de bine după această spirală. Yoga este
pentru mine o mare parte din viaţa mea, cea mai minunată şi mai
frumoasă. Spirala este o stare de înălţare şi de iubire imensă, iar
aici, în Piaţa Sfatului am simţit o stare de unitate foarte mare“, a
explicat Alina Helan, practicantă yoga.
(fotografii Adevarul realizate de Stelian Grăjdan)
|