Androginul, realizând uniunea armonioasă a aspectelor complementare, este simbolizat prin forma sferică, ce este cea mai puţin diferenţiată dintre toate figurile geometrice, întrucât ea se poate extinde în toate direcţiile simultan. Acesta este, de altfel, motivul pentru care pitagoricienii o considerau ca fiind figura geometrică perfectă, care reprezintă Totalitatea Universală. Vom remarca, de asemenea, apropierea figurii Androginului de Rebisul hermetic din Ştiinţa Secretă a Alchimiei, care este alcătuit dintr-un trup având două capete, unul masculin (+) şi celălalt feminin (-), şi reprezintă fiinţa umană care este perfect reintegrată în totalitatea potenţialităţilor umane şi naturale, gata să se înalţe către stările superioare, divine, ale Manifestării.

Androginul iniţial nu reprezintă decât un aspect sau, cu alte cuvinte, el este o figurare antropomorfică a Oului Cosmic, pe care îl întâlnim în zorii oricărei cosmogonii, ca şi la încheierea oricărei escatologii, căci în punctele alfa şi omega ale lumii şi ale fiinţei manifestate se situează plenitudinea unităţii fundamentale, unde contrariile se confundă în unitate, fie că nu sunt decât potenţialitate, fie că împăcarea, integrarea lor finală a fost îndeplinită. Mircea Eliade citează numeroase astfel de exemple, preluate din religiile greacă, egipteană, iraniană sau din cele nordice, chineze sau indiene. Este deci firesc ca această imagine a unei unităţi primordiale, odată aplicată omului, să capete o expresie sexuală, înfăţişată adesea drept inocenţa sau virtutea dintâi, drept vârsta de aur ce trebuie redobândită.

Mistica tuturor curentelor spirituale autentice o spune limpede: dualitatea lumii în care trăim este aparentă, falsă, iluzorie, înşelătoare. Căderea în robia ei constituie starea de păcat şi nu există izbăvire decât în contopirea perfectă cu Realitatea divină, adică în întoarcerea la unitatea fundamentală. Acesta este sensul vaierelor tulpinii de trestie smulse din pământ, în preludiul celebrului poem „Mathnawi“ al celui mai important poet mistic al Islamului, Djalal ed-Din Rumi.
 
Această primă diviziune care, la nivel cosmic, creează, adică diferenţiază ziua de noapte, Cerul de Pământ, este similară cu cea a principiilor YANG (+) şi YIN (–), care adaugă acestor contrarii fundamentale pe cele ale căldurii şi frigului, ale susului şi josului, ale masculinului şi femininului.

În „RIG VEDA“, androginul apare sub forma vacii divine dătătoare de lapte, care este în acelaşi timp şi taurul divin cu sămânţă viguroasă. Unul îl naşte pe doi (YANG (+) şi YIN(-)), spune Tao. Şi tot aşa, Adam cel divin, cel dintâi, care nu era bărbat, ci era un androgin perfect, devine Adam şi Eva.

Androginul este adesea reprezentat ca o fiinţă dublă, având, în acelaşi timp, atributele celor două sexe, încă unite, dar pe punctul de a se separa. Este ceea ce, cu precădere, explică semnificaţia cosmogonică a sculpturii erotice indiene. Astfel, SHIVA, divinitate androgină, căci se indentifică principiului informal al Manifestării, este adesea reprezentat strângând-o cu putere în braţe pe SHAKTI (Eternul Feminin) – care este atunci reprezentată cu un trup foarte frumos, cu sânii mari şi fermi şi care emană o stare de feminitate tulburătoare – propria-i putere, figurată în chip de divinitate feminină.

Se mai pot remarca urme de androginie la Adonis, Dionysos, Cibele, Castor şi Pollux care evocă pe Izanagi şi Izanami din tradiţia japoneză. Exemplele se pot înmulţi la nesfârşit, căci în ultimă instanţă orice divinitate – vechile teogonii greceşti o demonstrează din plin – este bisexuală, ceea ce atunci determină lipsa nevoii de iubit sau de iubită pentru procreaţie sau pentru dragoste. Acest androgin misterios, care deţine o mulţime de puteri psiho-mentale extraordinare reprezintă – aşa cum subliniază în câteva locuri Mircea Eliade – totalitatea forţelor paranormale benefice, vitale, psihice, mentale şi spirituale, solidare şi acum perfect unificate în aceeaşi fiinţă umană, ce îmbină şi sintetizează calităţile celor două sexe.

Androginia, ca semn al realizării totalităţii, apare deci atât la sfârşitul, cât şi la începutul lumii. Potrivit viziunii escatologice a mântuirii, prin atingerea plenară a stării de ANDROGIN fiinţa umană îşi recuperează cu adevărat o plenitudine paradisiacă, divină în care separarea sexelor se anulează. Iată, prin urmare, ce evocă taina cuplului unit prin iubire frenetică, profundă şi a căsătoriei, în nenumărate texte tradiţionale secrete, trimiţând astfel la imaginea lui SHIVA îmbrăţişând-o pe SHAKTI.
În lumina acestor revelaţii, putem intui în ce mod realizează cei doi iubiţi primul pas spre starea de ANDROGIN atunci când, în extaticele jocuri amoroase tantrice, în care continenţa sexuală este perfect realizată, ei îşi savurează unul altuia secreţiile intime şi chiar urina.

Cu toate acestea, credinţa universal afirmată în unitatea originară pe care, după părăsirea acestei lumi (materiale), omul o recapătă post mortem, este însoţită, de asemenea, în majoritatea sistemelor cosmogonice, de necesitatea imperioasă de a diferenţia total sexele în lumea noastră, pentru că şi aici credinţele străvechi se întâlnesc cu cele mai actuale descoperiri ale biologiei – fiinţa umană nu se naşte niciodată complet polarizată din punct de vedere sexual. Faptul că omul este în acelaşi timp bărbat şi femeie, atât în corpul său fizic, cât şi la nivelul principiilor sale vitale, psihice şi mentale reprezintă o lege fundamentală a Creaţiei, afirmă credinţa tradiţiilor milenare ale spiritualităţii.
De aici decurge şi explicaţia cea mai răspândită a riturilor barbare de circumcizie şi de excizie, care sunt puse pe seama integrării definitive a adolescentului ca adult în cadrul comunităţii, clitorisul fiind la femeie un fel de reminiscenţă a organului viril, iar prepuţul bărbătesc o reminiscenţă feminină. Acesta este şi sensul hierogamiei chinezeşti a lui FU-HI şi NIU-KUA, uniţi prin cozile lor de şarpe (şi, ceea ce este chiar mai important, schimbându-şi între ei, la voinţă, atributele). Acelaşi sens îl are şi Rebisul hermetic, care este simultan Soare şi Lună, Cer şi Pământ, fiind în mod esenţial unul, deşi este aparent dublu, fiind în acelaşi timp şi Sulf şi Mercur.

Simbolurile hinduse şi tantrice se referă nu doar la androginul primordial, ci şi la întoarcerea glorioasă finală şi cât mai grabnică a fiinţei umane la această nediferenţiere, la această Divină Unitate. O astfel de reintegrare totală şi glorioasă constituie ţelul final în cadrul practicilor psiho-somatice din HATHA YOGA şi al celor amoroase din TANTRA YOGA. Phoenixul chinez, simbol al regenerării, este, deloc întâmplător, hermafrodit. Unirea sămânţei şi a suflului pentru reproducerea Embrionului nemuririi se petrece chiar în trupul yoghinului. Întoarcerea la starea primordială Divină şi eliberarea gradată de contingenţele cosmice se realizează cu uşurinţă, aproape spontan, prin coincidentia oppositorum şi prin împlinirea Unităţii iniţiale sau prin amestecarea principiilor MING şi SING (YANG (+) şi YIN (–)), care nu sunt altceva decât cele două polarităţi ale fiinţei ((+) şi (–)), după cum spun alchimiştii chinezi.

Platon a amintit, tocmai de aceea, de mitul androginului în „Banchetul“: „acesta se numea pe atunci androgin, căci şi înfăţişarea lui conţinea, ca şi numele, câte o parte de bărbat şi câte o parte de femeie“. Fie că acest mit este evocat în anumite texte cabalistice secrete privind starea androgină a lui Adam, fie că el este conţinut în doctrinele tainice ale gnosticilor creştini, androginia este prezentată ca o stare divină iniţială, ce trebuie să fie din nou redobândită. Bărbatul şi femeia aveau, în forma lor primitivă, potrivit unei tradiţii, un singur trup înzestrat cu două feţe. DUMNEZEU i-a despărţit, dând fiecăruia câte un spate. De abia de acum înainte, bărbatul şi femeia vor începe o existenţă diferenţiată. A spune – potrivit mitului Facerii – că Eva este scoasă din coasta lui Adam înseamnă, de fapt, că întregul omenesc era nediferenţiat (un ANDROGIN divin perfect) la origine.

A deveni prin dragoste frenetică unul singur (ANDROGIN) care unifică simultan în el atât masculinul, cât şi femininul, este în realitate ţelul vieţii omeneşti. Origen şi Grigorie de Nyssa au desluşit în primul om creat, deloc întâmplator, după chipul şi asemănarea lui DUMNEZEU, o fiinţă perfect androgină. Dumnezeirea la care omul a fost poftit să participe l-a făcut şi trebuie să-l facă să redobândească această androginie, pierdută de Adam cel scindat şi recuperată de noul Adam, cel slăvit. În Noul Testament, mai multe texte se referă la această unitate divină, paradisiacă.

Descoperind androginia divină drept una dintre caracteristicile perfecţiunii spirituale, în Epistolele Sfântului Pavel şi în Evanghelia după Ioan, Mircea Eliade scrie: „Într-adevăr, a deveni în acela şi timp şi bărbat şi femeie sau a nu fi nici bărbat şi nici femeie, ori numai bărbat şi numai femeie reprezintă, de fapt, expresiile fundamentale plastice prin care limbajul se străduieşte să descrie metanoia, modificarea, transformarea uluitoare, răsturnarea totală a valorilor. A fi simultan şi permanent bărbat şi femeie este la fel de paradoxal ca şi faptul APARENT IMPOSIBIL de a redeveni copil, de a te naşte din nou, de a trece prin poarta cea strâmtă“. (METANOIA = termen care provine din cuvântul grecesc metanoein care înseamnă transformarea minţii unei fiinţe umane sau penitenţă. Acest cuvânt indică, în limbajul actual, un proces de transformare spirituală, reorientarea în sens benefic a cursului vieţii unei fiinţe umane sau penitenţă).

Masculinul şi femininul nu constituie, în fond, decât unul dintre aspectele multiplicităţii de opoziţii chemate să se întrepătrundă din nou. Această împlinire a androginiei ar trebui studiată, de asemenea, în regnul mineral şi în cel vegetal căci, la rândul lor, acestea cunosc împărţirea în masculin şi feminin, potrivit perspectivei alchimiste. Orice opoziţie este în final destinată să fie anulată prin unirea cerescului (+) cu terestrul (–). Această unire generatoare de fericire şi care face să se trezească în fiinţă uluitoare puteri paranormale (SIDDHI-uri) poate fi înfăptuită repede şi cu succes numai de către o fiinţă umană perfect iniţiată şi permanent orientată benefic, care îşi controlează perfect potenţialul creator-sexual şi a cărei putere ocultă trebuie să se exercite NUMAI în bine, atât asupra MICROCOSMOSULUI, cât şi asupra MACROCOSMOSULUI, atunci când el interferează sau, altfel spus, atunci când se află într-o inefabilă stare de REZONANŢĂ OCULTĂ® cu acestea.